În cadrul celui de-al șaptelea modul LitFilm, ediția a III-a, care a avut loc în perioada 13-16 iulie 2026, la Campusul Competențelor, l-am avut invitat în calitate de visiting professor pe Grigore Bechet, actor și regizor, absolvent al UNATC, România, și Columbia University, S.U.A. În cadrul laboratorului nostru, Grigore Bechest a susținut un curs despre utilizarea la scrierea scenariului a softului american profesionist Final Draft. În continuare, vă propunem un dialog despre programul Final Draft, despre „secretele” scenaristicii, experiență internațională, starea cinematografiei moldovenești la ora actuală ș.a.
De ce a devenit Final Draft standardul industriei cinematografice?
De mulți ani deja Final Draft este un standard al industriei cinematografice, pentru că este cel mai complex dintre softurile de scriere a scenariilor. Pe lângă partea de scriere a scenariilor, conține și multe alte features, lucruri adiționale, care de fapt, fac o legătură spre primul pas, cel de pre-producție a unui film, unde avem posibilitatea deja să obținem informație despre actori, locațiile pe care le avem, chiar și elemente de costume, decor, scenografie ș.a.m.d. Deci ar fi un prim pas spre pre-producție. În momentul în care scenariul este gata deja și filmul poate intra în pregătire pentru filmare. De aceea Final Draft este folosit pe scară largă în industria cinematografică internațională.
Cum a decurs comunicarea cu participanții scenariști ai proiectului nostru?
Este o comunicare foarte bună. O parte dintre ei nu au lucrat până acum în Final Draft, nici n-au auzit de așa ceva. Dar ce m-a surprins a fost dorința lor de a scrie scenarii. Pentru că unii dintre ei au scris primele lor scenarii în Word. Și chiar dacă le-au scris în Word, s-au străduit să le formateze după standardele internaționale. Cred că au făcut o muncă colosală. Pentru că, să scrii în Word un scenariu de film, implică multe cunoștințe tehnice care trebuie formatate într-un anume fel. La mijlocul paginii e dialogul ș.a.m.d. Și asta e o dovadă în plus că ei sunt dornici să scrie scenariile. Iar programul Final Draft vine să-i ajute în acest sens. Dacă ei au făcut munca asta, hai să spunem organizatorică sau tehnică, în care să formateze scrierea lor într-un anumit tip, caracteristic pentru scenariile de film, Final Draft vine să-i ajute ca ei să se concentreze pe conținutul a ceea ce scriu, și nu pe partea tehnică, programul formatând într-un format industrial direct din softuri, iar participanții se pot concentra strict pe partea creativă.
Ce greșeli de formatare întâlniți cel mai des în scenariile debutanților?
Mulți dintre cursanți sau o parte dintre ei, n-au știut până să vină la LitFilm, cum arată un scenariu de film. Sau care este deosebirea dintre un text literar obișnuit și un scenariu de film. O parte dintre ei, chiar vorbind cu ei în pauză, mi-au spus că am scris un scenariu cândva, dar trebuie să-l rescriu pentru că nu l-am scris în formatul corect. Eu i-am încurajat să importe lucrarea lor în Final Draft și de acolo să-l refacă, dar ei mi-au spus că nu, n-are rost, pentru că l-am scris diferit. Mulți dintre ei au scris scenariile sub forma unei piese de teatru, unde scrii în același personajul, două puncte și replica pe care a spus-o personajul. Pe când la film, există o altă regulă, unde numele personajului se scrie la mijlocul paginii și ceea ce urmează, dialogul, sau ceea ce spune personajul. În primul rând, faptul că nu au știut exact de ce este nevoie de acest format și de ce nu poate fi scris în oricare alt format, dar există o explicație la acest lucru. De regulă, o pagină de scenariu de film scris în formatul Final Draft, este plus-minus un minut de film. Deci 90 de pagini ale unui scenariu, ar fi un film de lungmetraj de o oră și jumătate.
În ce moment al procesului începeți să scrieți direct în Final Draft și când preferați să lucrați pe hârtie sau în documente de lucru?
La curs, am început direct să lucrăm în Final Draft. Știu că participanții acum sunt la etapa în care au scris sinopsisul și urmează treatmentul sau outline-ul, care e deja mai desfășurat și conține mai multe detalii despre poveste, despre acțiune. Eu i-am încurajat și am început direct să scriem în Final Draft, chiar o scenă de test, să vedem la ce etapă suntem. Am fost plăcut surprins să văd că mulți dintre ei au înțeles elementele de bază, cum ar fi scene heading, acțiune, dialog, personaje, paranteză ș.a.m.d Acestea sunt cele cinci elemente de bază care se folosesc în marea majoritate a timpului într-un scenariu. Există și opțiunea aceasta pe foaie și le-am spus și lor că programul Final Draft a fost creat din experiența scenariștilor și din modul lor de lucru. Practic, pe lângă opțiunea de a scrie scenariul propriu-zis, Final Draft oferă și această posibilitate de a face notițe sau de a crea un fel de maculator, cu scheme, relații între personaje și multe altele, gânduri răzlețe pe care le adăugăm acolo undeva, care ne ajută apoi să creăm o scenă sau o situație din scenariu.
Ce înseamnă un conflict dramatic puternic?
Este complicat de spus. Da, într-adevăr, nici teatrul, nici filmul, fără conflict nu există. Și atunci, noi din contră căutăm, dacă ne plac personajele pe care le-am creat sau pe care le punem într-un scenariu de film, tot timpul trebuie să le punem într-o dificultate. Niciodată nu trebuie să lăsăm așa, să fie totul bine, simplu și ușor. Din contră, îi punem obstacole, piedici, pe care personajul trebuie să le depășească, să le rezolve, să se transforme pe parcursul unui film. Și atunci, un conflict puternic cred că ar fi o situație, în care aparent nu există o ieșire, dar la care personajul nostru, prin ingeniozitatea scenariștilor, trebuie să găsească o soluție până la final.
Cum știm că o secvență este necesară și nu doar frumos scrisă?
În primul rând există scene obligatorii, fără de care nu există filmul. Dar acest lucru poate fi testat foarte simplu. Există excepții, ca la orice regulă, dar, de obicei, pur și simplu scoatem o secvență din scenariu și vedem dacă scenariul funcționează și fără ea. Dacă scenariul e la fel și fără această secvență, asta înseamnă că nu mai e nevoie de secvența asta. Dar dacă ea poate nu are atât de mult dramatism sau conflict, dar ne ajută vizual să înțelegem atmosfera, ea poate funcționa. De aceea spun că nu există reguli fără excepții. Însă, deseori, dacă fără acea scenă înțelegem acțiunea și povestea nu se schimbă deloc, de obicei se spune că nu e necesară. Dar alți regizori sau scenariști vor spune diferit, că fiecare scenă e importantă și e la locul ei și așa mai departe.
Ce înseamnă să „arăți” în loc să „explici” într-un scenariu?
În primul rând, scenariul de film diferă foarte mult de alte opere literare prin faptul, că nu este o operă literară în sine, nu o să fie niciodată publicată, spre deosebire de o carte, un roman sau o nuvelă, care este o operă în sine, propriu-zisă, care este tipărită și poate fi citită de oricine. Scenariul de film, de obicei, este un document de bază aș spune eu, poate cel mai important document al unui film, pe care se bazează întreaga producție cinematografică, dar nu este o operă literară în sine. Deci este baza unei opere cinematografice care urmează să fie făcută, transpusă în film. Aceasta-i o diferență majoră. Și atunci, dacă într-un text literar clasic, roman, nuvelă, o istorie scurtă, noi putem să descriem gândurile personajelor, ceea ce le trece prin cap, la ce se gândesc, într-un scenariu de film nu prea e posibil să scrii gânduri, sau „s-a gândit la…”, „a simțit ceva…, etc.”. Or lucrurile astea, psihologia din spatele personajelor, trebuie transformată în comportament, care este vizibil pe ecran, prin imagini vizuale ori auditive puternice. Trebuie de găsit o cheie comportamentală prin care să exprimi un lucru sau altul.
Ce relație ideală ar trebui să existe între scenarist și regizor?
Ar trebui să fie o conlucrare bună, cred eu. Ați observat poate pe genericele mai multor filme, că nu este doar un singur scenarist, chiar și la autorii de filme mari, ca Tarkovski, Antonioni, Felini, etc. Asta este părerea mea, poate alții sunt de altă părere, că scrierea scenariului este o artă colectivă, colaborativă. Mai ales la filmele independente, de multe ori, nu se înțelege acest lucru. La început este un singur scenarist, dar un drum firesc al unui scenariu este participarea la diferite workshop-uri, în care se discută cu mentorii. Există chiar și o meserie aparte, cea de script doctors, adică doctori de scenarii, care vin să îmbunătățească, să caute anumite carențe pe care le are un scenariu. Eu cred că atunci când regizorul vine să filmeze materialul propus de scenarist sau secvențele propriu-zise, e nevoie de o colaborare strânsă înte regizor și scenarist. În cazul în care regizorul nu este și scenarist unic al filmului. Dar și în acest caz, scenariul trebuie să fie împărtășit cu alții, care înțeleg despre ce e vorba, înțeleg povestea și pot să dea o părere profesionistă din afară. Deseori, scriitorul ține foarte mult la personajele lui și nu vrea să le pună într-o lumină proastă deși ar fi nevoie de un ochi critic. Sau nu vrea să le pună în dificultăți și vrea să creeze o imagine idealistă a personajelor lui și nu vrea să schimbe nimic. Tocmai regizorul vine cu un ochi din afară, critic, care spune că ar fi bine de schimbat sau nu ar fi bine de schimbat unele lucruri. Mai ales scenariștii începători, au tendința să fie foarte explicativi, fără a ține cont de faptul că imaginile vizuale sunt cele care vor explica intenția. Deci nu neapărat personajul prin vorbă, ci acțiunea personajelor din film.
Cum vedeți starea actuală a cinematografiei din Republica Moldova?
În prezent este puțin mai bine decât era. Însă noi am vrea să fie și mai bine. Depunem efort, cu toții, care suntem în domeniul ăsta să facem după puteri, ca să contribuim și noi la îmbunătățirea climatului în ansamblu. Vedem că în ultimul timp apar tot mai multe proiecte cinematografice. Și în cinematografe, și la televiziune, și chiar content video. Cred eu că, în mod natural, apare o concurență sănătoasă. Pentru că noi învățăm unii de la alții, suntem pe platou. Până la urmă suntem o mână de oameni care fac meseria asta aici, în Moldova și asta e de bine. Văd foarte mulți cineaști care au obținut premii importante și la festivaluri internaționale, au fost recunoscuți pe plan internațional și asta ne bucură, este un avantaj pentru întreaga cinematografie de la noi. Pentru că Republica Moldova este văzută și pe plan mondial. Plus că este și CNC-ul care de mai mulți ani sprijină proiectele de acasă, dar și coproducțiile internaționale. O problemă pe care am întâlnit-o eu în afară, când mergeam pe la festivaluri sau la pitching-uri, întrebarea de bază, prima întrebare, era: care este suportul financiar, pe care îl aveți de la voi din țară… Și atunci suportul cu care vine CNC-ul, anumite proiecte care sunt sprijinite prin concursile organizate de ei, vine să valideze aici pe plan intern ca cineaștii să poată ieși și în afară cu producțiile lor. Și drept dovadă, sunt participarea mai multor filme moldovenești și chiar a regizorilor tineri la festivaluri internaționale de calibru mare.
Ce tip de povești lipsesc astăzi din cinematografia noastră?
Cred că suntem la o etapă de creștere naturală, aș spune eu. Pentru că mulți ani nu s-a prea făcut film aici. Avem o pauză prea mare, de 20-30 de ani, în care producția cinematografică, mai ales fondurile pentru cinema, au lipsit, dacă nu total, cu mici sclipiri, putem spune că nu a existat în general în Moldova. Și atunci noi cred că suntem la o etapă firească sau normală, în care ne spunem și noi „oful” nostru, pornind de la o realitate locală de aici, din Moldova și toți încearcă să spună povești care-s valabile pentru partea asta de lume. Dar cred că ar trebui cu toții să facem un efort și să depășim „localul” ăsta și să ieșim dincolo de asta, să spunem povești universal valabile. Povești, care să nu țină doar de Moldova și să poate fi aplicate la oricare parte a lumii. Să vorbim despre sentimente general umane sau de povești care ar interesa toată lumea. Dar e normal pentru etapa asta să ne spunem poveștile în felul nostru și prin specificul nostru, pe care îl avem aici, pornind de la realitățile noastre. Lucrul ăsta o să se întâmple, dar într-un mod natural.
Care sunt oportunitățile pentru un scenarist tânăr din Republica Moldova?
Din păcate, nu știu dacă putem să vorbim despre foarte mulți scenariști tineri în Republica Moldova, pentru că meseria asta a fost neglijată foarte mult timp. N-a existat în general cinematografie la noi și atunci n-a existat nici nevoia unor scenariști, care să scrie pentru film anume și acum din păcate nu există posibilități foarte mari. Scrierea de scenarii e mai mult un hobby, pe care oamenii îl fac sau cei interesați îl fac, din plăcere și nu neapărat ca o meserie. Pentru că totuși se filmează destul de puțin în Moldova și atunci nu poți să faci meserie din asta, din scrierea unor scenarii, ca un hobby. Dar faptul că sunt persoane interesate și faptul că Laboratorul LitFilm, iată deja a ajuns la a III-a ediție și sunt participanți dornici, care vor să învețe meseria asta, e un semn foarte bun. Este un semnal foarte bun, pentru că apare o nouă generație de creatori de conținut pentru cinematografie, pentru film, fie el de lungmetraj, de scurtmetraj și mai ales că sunt puși în valoare, și autorii noștri de aici din Moldova, ale căror romane iată urmează să ajungă să fie ecranizate.
Există reguli în scenaristică care merită încălcate?
Orice regulă merită să fie încălcată, dacă este motivat acest lucru și dacă o faci conștient. Unul dintre profesorii mei din SUA, spunea că pentru a descoperi noi căi în cinematografie sau pentru a face un film experimental e nevoie să cunoaștem mai întâi cinematografia clasică și cum se făcea până atunci. Nu poți să încalci o regulă involuntar, din greșeală. Trebuie în primul rând să cunoști care sunt regulile, ca după aia să le poți schimba sau încălca. Pentru că mulți dintre cineaștii consacrați, fie scenariști sau regizori, au știut foarte bine cum se fac filmele, ca apoi să poată crea noi direcții în cinematografie.
Inteligența artificială va schimba meseria de scenarist sau doar instrumentele cu care lucrează?
Eu nu o folosesc foarte mult în scenaristică. Dar am înțeles că există deja la Hollywood o mișcare a scenariștilor care se opun scrierii de scenarii prin intermediul inteligenței artificiale. Vrem noi sau nu vrem, oricum o să fie o parte componentă a cinematografiei. Pentru că deja este prezentă din ce în ce mai mult la post-producție, de exemplu la montaj, colorizare, îți scutește o parte din efortul pe care îl depuneau editorii de imagine până acum. Ba chiar se fac și filme de scurt și lungmetraj, bazate complet pe această tehnologie. În scenaristică, totuși, aș vrea să cred că sensibilitatea umană poate da lucruri pe care IA-ul încă nu e capabilă să le arate în film.
Dacă ar trebui să alegeți un singur lucru pe care l-ați învățat la Columbia University și care v-a schimbat definitiv perspectiva asupra cinematografiei, care ar fi acela?
Un singur lucru?.. Păi, stai să mă gândesc… Cred că acesta ar fi: să vezi filmele nu ca un spectator, ci ca un profesionist. Să încerci să înțelegi ce a făcut regizorul sau directorul de imagine, sau echipa de creație a unui film, cum a făcut asta, de ce a făcut și tot timpul să-ți pui întrebări. Și la etapa de scenariu, și la etapa filmărilor, și chiar a montajului, tot timpul să fii în căutare. Se spune că la montaj filmul se rescrie. Și atunci chiar dacă avem un scenariu scris, la montaj filmul poate căpăta o altă direcție. Deci, este nevoie tot timpul să-ți pui întrebări, să știi unde ești, la ce etapă, la ce lucrezi și unde vrei să ajungi.
Ce metode de predare din universitățile americane considerați că ar merita adoptate și în Republica Moldova?
În primul rând, studenții, pe lângă cursurile de bază, dacă ei sunt scenariști, regizori sau operatori, să-și poată alege și alte cursuri, să fie încurajată colaborarea între diferite departamente a școlii de film. Implicarea actorilor în exercițiile cineaștilor la universități. Și rotația profesorilor, ca studenții să aibă posibilitatea să vadă mai multe moduri de predare a unei materii. Nu există noțiuni de corect sau greșit, ci există mai multe moduri de abordare a unui subiect. Și în momentul când se schimbă profesorii, și studenții au ocazia să lucreze cu mai mulți profesori, ei pot să vadă metode diferite de abordare a unui scenariu sau a unui produs cinematografic. Și atunci, ei pot să-și descopere modul lor original de gândire, felul lor de a crea film.
Ce calități caută școlile de film prestigioase la candidați?
Aș spune, că în primul rând se caută o anumită originalitate, abilitatea de a spune o poveste, de storytelling. Și, noi, dacă suntem urmașii lui Ion Creangă, cred că avem toți în noi o sămânță de a spune o poveste. Noi observăm asta și pe stradă, cu prietenii când ne întâlnim. Sunt importante și poveștile pe care ni le spunem, dar mai important este modul de a povesti o istorie. Doar că în cinematografie e vorba și de modul vizual, prin imagini, prin juxtapunerea imaginilor sau prin audio, video. Noi facem lucrul ăsta natural și pe stradă. Vedeți și la întâlnirile cu prietenii, când ne povestim ceva. Noi suntem obișnuiți cu pitching, dar pitching-ul e ceva aparte. Însă noi facem asta de zi cu zi: dă să-ți spun o istorie, m-am întâlnit și iaca mi-a spus așa și așa… și am făcut asta, și asta… Și când colo a venit și a spus aia, iar eu i-am zis asta și asta… Asta-i o calitate naturală a noastră pe care o avem, de a povesti. Și astfel, ar fi mai simplu pentru noi să scriem și un scenariu de film sau chiar să realizăm o operă audiovizuală, dacă învățăm tehicile specifice acestei meserii.
Care este filmul pe care ați fi vrut să îl regizați dacă nu ar fi existat deja?
Wow! Nu m-am gândit niciodată la asta… Dacă stau acum să mă gândesc, cred că aș vrea să fac filmul „The Shining” al lui Stanley Kubrick… Dar nu cred că l-aș fi făcut la fel de bine ca el…
Ce scenarist admirați cel mai mult și de ce?
Charlie Kaufman îmi place ca scenarist. Nu știu cât de mult îl admir, dar apreciez lucrările lui. Și colaborarea lui cu regizori de film, foarte fructuoasă. Chiar dacă el a venit în cinematografie din afara industriei, a reușit totuși să creeze niște scenarii memorabile. N-am să le enumăr acum, dar sunt o grămadă. Inclusiv filmul „Adaptation”, cu Nicholas Cage, care este exact despre scenaristică și despre cum se chinuie personajul să scrie un scenariu de film. Acesta este un film autobiografic și Nicholas Cage îl joacă chiar pe Charlie Kaufman.
Interviu realizat de către Elena Taragan.
